
Cu ocazia Zilei Pedagogului, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” a fost gazda unui eveniment festiv deosebit, dedicat cadrelor didactice care, prin munca și pasiunea lor, formează generațiile de mâine. Evenimentul a debutat cu un concert emoționant organizat de elevii liceului, în semn de apreciere pentru profesorii care îi ghidează zilnic pe drumul cunoașterii.
Corul Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, condus de talentata profesoară de muzică Mihnea Svetlana, a încântat audiența cu un program artistic plin de sensibilitate și respect.
Profesorii liceului au fost felicitați pentru eforturile lor neobosite în educarea tinerilor și pentru rezultatele excepționale obținute în diverse domenii. Sub îndrumarea acestor dascăli, elevii au obținut performanțe remarcabile atât la nivel local, cât și național, reflectând astfel angajamentul și profesionalismul echipei pedagogice. Fiecare cadru didactic are un rol esențial în dezvoltarea personală și academică a elevilor, iar această zi le-a fost dedicată în semn de mulțumire.
Un moment special al evenimentului a fost discursul directorului liceului, Gheorghe Hanganu, care a adresat cuvinte de apreciere profesorilor, subliniind contribuția lor semnificativă la prosperitatea liceului. Sub conducerea sa vizionară, instituția a crescut constant în calitate și rezultate, devenind un punct de referință pentru educația din regiune.
Totodată, un cuvânt de felicitare a fost rostit și de dl Baban, șeful Direcției de Învățământ din orașul Cahul, care a evidențiat rolul esențial al profesorilor în dezvoltarea societății și în formarea viitoarelor generații de succes.
Ziua Pedagogului a fost o ocazie deosebită pentru a recunoaște meritele profesorilor și de a le mulțumi pentru dedicația lor continuă în educarea tinerilor generații.
La mulți ani fericiți, dragi profesori, și vă dorim succes în continuare în această misiune nobilă!