

Valoarea familiei și responsabilitățile în familie – o activitate educativă
Pe 19 noiembrie, elevii clasei a IV-a au participat la o activitate dedicată valorii familiei, disciplinei și împărțirii responsabilităților în cadrul familiei. Evenimentul a fost organizat de diriginta Dimirov Raisa, împreună cu psihologul școlar, având ca scop încurajarea elevilor să înțeleagă importanța sprijinului acordat părinților și rolul fiecăruia în menținerea armoniei în familie.
Prin discuții interactive și exemple practice, copiii au învățat cum pot contribui la binele familiei prin respect, disciplină și asumarea responsabilităților. Activitatea a subliniat rolul educației în formarea unor valori solide încă din copilărie.